Fond de ten peste bube

Fond de ten peste bube

-Educația-
 
Ştiți ce se întâmplă atunci când ți se strică un robinet, se sparge o țeavă în casă, nu? Chemi un specialist să rezolve problema. El vine, se uită, evaluează şi, de obicei, urmează ACEA întrebare: " cine v-a montat robinetul/țeava/etc? Păi nu vedeți ce e aici?!"....
 
De la preluarea puterii de către actualii guvernanți, suntem la al treilea ministru al Educației în 2 ani. Fiecare ministru cu o agendă proprie. 
Primul dintre ei dă vina pe "greaua moştenire", el este cel mai fericit. Orice nu merge nu i se datorează. Pentru următorii, venind din acelaşi partid, devine ceva mai greu să invoce moştenirea. Mai ales dacă ai mai fost de câteva ori ministru înainte. 
Se implementează Manualul unic. Curg exemplele cu greşeli sau inepții conținute de aceste materiale. Nu contează! Se merge mai departe, să se descurce dascălii, părinții. 
 
Acum aflăm că, în curând, aceste manuale vor deveni maculatură. Un an şcolar de haos. Fără nicio răspundere. Fără nicio responsabilitate. Cine achită nota de plată pentru acest experiment eşuat? Noi. Copiii noştri. 
 
Citesc planuri peste planuri pentru Educație. Toți miniştrii vor o lege a lor. Mai desființează ceva, mai adaugă nişte virgule pe ici, mai lungim nişte programe existente pe colo. Unul introduce manual unic, altul îl desființează. Mai extind un program cu câteva şcoli sau nu mai primesc la catedre profesori care pică examenul de titularizare. Dar toate, TOATE aceste mici ajustări sunt prezentate cu mare fast. Musai o nouă lege. 
 
Niciunul, cel puțin până acum, nu ține cont de opiniile părinților sau de dorințele copiilor.
 
Anul trecut, USR Bucureşti a organizat cu ocazia zilei de 1 Iunie un eveniment în Parcul Cişmigiu prin care am avut şansa să stăm de vorbă cu sute de părinți şi cu copiii. I-am întrebat care ar fi schimbările pe care le aşteaptă de la sistemul de învățământ. Părinții ne-au răspuns, majoritar, că nu îşi mai doresc ca profesionalismul dascălilor să fie o chestiune de noroc şi că e nevoie de materii moderne, adaptate vremurilor acestea. Copiii ne-au povestit cât de condensată este materia, cât de mult timp le ia efectuarea temelor şi că testările atât de dese, uneori după ce lecția de-abia le-a fost predată, îi duce la extenuare. Avem mii de chestionare completate de părinți din care aflăm exact problemele cu care ei se confruntă în procesul educațional al copiilor lor. 
 
Nu regăsesc în propunerile actualului ministru nici măcar un răspuns la adevăratele dificultăți ale sistemului. 
Nu aflăm nici când sau dacă se acordă autonomie instituțiilor de învățământ preuniversitar. Dacă se doreşte depolitizarea sistemului, începând cu Inspectoratele şcolare. 
 
Sunt foarte multe acțiuni care pot fi întreprinse pentru a îmbunătăți situația dezastruoasă în care ne aflăm. Ne regăsim în această conjunctură şi din cauza Educației. 
 
Prin intermediul acestui articol, încep o serie săptămânală de opinii, propuneri sau proiecte concrete pe care doresc să vi le prezint şi vă încurajez să îmi scrieți, să îmi lăsați comentarii pe marginea acestora.
Deşi sună perimat, este extrem de important ca ÎMPREUNĂ să mişcăm încremenirea!
Inapoi