Cati bani merita elevii din Romania?

Cati bani merita elevii din Romania?

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Stimați colegi,

 

Titlul declarației mele politice de astăzi și întrebarea pe care doresc să v-o adresez este următoarea ,,Câți bani merită elevii din România?“.

21 lei pe elev pe an, atât cât consideră coaliția de guvernare PSD - ALDE că li se cuvin copiilor noștri? Asta înseamnă 0,6% din finanțarea de bază pe care școlile din România o primesc și în prezent, de la primării și consilii județene.

Legea Educației Naționale prevede:,Consiliile locale şi consiliul judeţean, respectiv  consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot contribui din bugetele proprii la finanţarea de bază şi complementară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.”

Faptul că acest lucru nu se întâmplă, o dovedește recentul ,,Raport de audit al performanței privind finanțarea învățământului preuniversitar”, raport al Curții de Conturi care acoperă perioada 2014-2016, și care ne zugrăvește, o data în plus, tabloul sumbru despre subfinanțarea cronică a sistemului de educație din țara noastră. Ca să ne facem o idee despre fenomen, este de ajuns să amintim că dintre cele 41 de județe și București, în anul 2016, pe primele locuri la finanțare s-au situat Călărași cu 2,51% și Giurgiu cu 2,25%, iar la polul opus, avem 11 județe cu 0 lei finanțare către școli!.

Cât privește Capitala, potrivit aceluiași Raport, situația nu este mai bună: sumele care reprezintă contribuție proprie a primăriilor sunt de maximum 3%. Este cazul, singular, al Sectorului 6. Primăriile Sectorului 1 și 5 au dat școlilor 0 lei din bugetele proprii, iar administrațiile de la Sectoarele 2, 3 și 4 au avut alocări cuprinse între 0,04 și 0,36%.

Despre celelalte capitole care vin să întregească îngrijorarea legată de învățămîntul din România, raportul ne spune următoarele: cheltuielile cu bunuri și servicii au fost în medie de 483 lei pe lună, pe școală, iar  pentru materiale de curățenie, suma medie a fost de 212 lei/an, respectiv 17,66 lei/lună.

În prezent, conform datelor statistice, în România există 3.181 de unități administrative-teritoriale de bază. Acestea cuprind 13.750 de localități (din care 320 de orașe/municipia reședință, 2.861 de sate reședință, 473 de localități componente ale orașelor/municipiilor, 470 de sate aparținătoare de orașe/municipii și 9.626 de sate componente ale comunelor).

De la Revoluție încoace, asistăm la “asasinarea” cu bună știință a Educației din România. La conducerea Ministerului s-au succedat prea mulți miniștri care fie nu cunoșteau suficient domeniul, fie aveau un singur scop și anume acela de a asubjuga învățământul, prin dependența financiară și de a controla sistemul, prin numirile politice ale conducătorilor instituțiilor. În același timp, guvernele și unii parlamentari au considerat că atenția lor trebuie îndreptată în altă parte și, când au intervenit totuși, la presiuni interne sau externe, au făcut-o abrupt și fără intenția de a reforma.

De-alungul timpului, experți și specialiști în domeniu au exprimat păreri și au oferit soluții pentru remedierea unor probleme care subminează sistemic învățământul, dar toate bunele intenții au rămas pe hârtie. A venit timpul să ne salvăm viitorul prin acordarea fără excepție a procentului de 6% din bugetul de stat pentru învățământ. De a obliga administratia publică central și locală să nu mai trateze această componentă strategică a statului român ca pe un segment marginal.

Vorbim tot mai des despre beneficiile tehnologiei informației care se văd deja inclusiv în zona Educației, dar din motive greu de înțeles, în România nu există o preocupare reală, la niciun nivel, pentru a face acest lucru posibil. Și nici nu e de mirare că se întâmplă așa, în condițiile în care mai avem școli și nu puține, cu toaletele în curte, fără căldură  și fără acces la apă și canalizare. Resursele financiare, și așa prea puține, sunt prost distribuite și cheltuite. Acest tip de management defectuos nu va duce la informatizarea educației, cu tot ce înseamnă asta, niciodată.

Ca urmare, așteptăm de la ministrul Ecaterina Andronescu, un punct de vedere legat  de acest Raport al Curții de Conturi și, în același timp, poziția publică a domniei sale cu privire la măsurile pe care intenționează să le ia sau să le propună Guvernului pentru a limita și elimina dezastrul școlii românești care se anunță la orizont.

Inapoi