Exodul romanilor din tara ar putea fi incetinit

Exodul romanilor din tara ar putea fi incetinit

DECLARAŢIE POLITICĂ

 

Adresată de către doamna senator: Silvia-Monica DINICĂ

Circumscripţia electorală: nr 42, București

Grupul Parlamentar: USR

Şedinţa Senatului din data de: 17.04.2019

Titlul declaraţiei politice: Exodul românilor din țară ar putea fi încetinit

 

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Stimați colegi,

           

În declarația mea politică de astăzi doresc să vă vorbesc despre ,,exodul românilor din țară” și despre ceea ce ar trebui schimbat în România pentru a-i putea determina pe oameni să rămână.

România în anul centenarului se confrunta cu cel mai mare dezastru demografic de până la acel moment. Am ajuns chiar să ne întrebăm cine va mai fi oare aici peste 100 sau peste 200 de ani? Exodul românilor din țară atinge cote alarmante. Cel mai recent raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) arată că ţara noastră este a doua într-un top mondial al migraţiei, după Siria, ţară lovită de un război civil.

În plus, o analiză realizată de Centrul pentru Studii de Politică European la comanda României arată că țara noastră conduce detașat clasamentul cu cei mai mulți emigranți din Uniunea Europeană – în timp ce în Germania mai puțin 1% dintre cetățenii cu vârstă active (20-64 ani) locuiesc într-un alt stat membru decât cel de origine, în România procentul se apropie de 20%. România pierde echivalentul unui oraș de dimensiuni medii de 85.000 de locuitori în fiecare an.

Ministrul Finanțelor, domnul Orlando Teodorovici, afirma în urmă cu doar câteva zile următoarele: ,,În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluții comune la nivel european și implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea problemei mobilității selective, care duce la un exod al creierelor și împiedică creșterea potențială”. Domnule ministru, de ce ar trebui să fie o prioritate și nu este o prioritate? Exprimarea acesta la modul conjunctiv exprimă, așa cum știm cu toții, doar o situație ipotetică.

Nu toți românii pleacă din România pentru a obține salarii mai bune cu toate că, desigur, salariile sunt și ele o problemă constantă.

Studiul realizat de Centrul pentru Studii de Politică Europeană arată faptul că migrația este determinată și de alte motive.

Unul dintre aceste motive este calitatea instituțiilor. Oamenii aleg să părăsească țările unde instituțiile publice sunt slăbite și se îndreaptă către statele unde acestea funcționează. De exemplu, dacă cetățenii nu sunt mulțumiți de faptul că școlile noastre nu se ridică la standardele europene ei pot migra către Finlanda, Marea Britanie sau chiar Japonia și Singapore. La fel se întâmplă și în cazul spitalelor.

Un alt motiv este standardul de viață iar cetățenii aleg să plece în țări care le oferă mai multe oportunități de carieră, mai multe oportunități educaționale ș.a.m.d. Șansele pe care copii lor le pot avea într-o altă țară unde sistemul educațional este stabil si satisfăcător sunt un factor de care se ține cont în luarea deciziilor. Tot studiile arată faptul că, intenția de a emigra este redusă chiar și cu o treime dacă oamenii sunt mulțumiți de calitatea aerului, a apei, de educația și asistența medicală, de locuințele și infrastructura rutieră din țara lor.

Câți dintre dumneavoastră aveți încredere în alegeri? Vă întreb pentru că încrederea în alegeri și în persoanele aflate la puterea statului sunt și ele motive care pot influența intențiile de a migra. Oamenii au ajuns să iasă în stradă fiind îngrijorați de sistemul de justiție din România și de faptul că urmașii lor ar putea duce o viață mult mai grea în anii următori. Mulți oameni pleacă în țări stabile din punct de vedere economic și politic. 

Uniunea Salvați România a susținut inițiativele ,,Fără penali” și ,, Oameni noi” pentru că ne dorim o țară condusă după principii corecte, cu meritocrație. Ne dorim o țară în care oamenii să își dorească să locuiască. 

 

Vă mulțumesc!

Senator, Silvia Monica Dinică                          
Inapoi