Comisia Nationala de Strategie si Prognoza a Guvernului Dancila

Comisia Nationala de Strategie si Prognoza a Guvernului Dancila

Săptămâna trecută a fost moțiunea de cenzură pentru demiterea guvernului Dăncilă. Acum, PSD a revenit la vechile obiceiuri.

Unul din motivele pentru care acest guvern trebuia să plece îl reprezintă crearea struțo-cămilei numită Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Avem acum de a face cu o entitate demnă de o dictatură. Practic Comisia a ajuns un superminister, mai puternic chiar decat Guvernul.
Comisia poate susține în Parlament puncte de vedere ale Guvernului (poate să ia locul Guvernului), comisia poate să elaboreze în locul ministerelor acte normative pentru proiectele STRATEGICE în parteneriat public-privat.
Ba chiar Comisia poate acum să facă liste negre, în locul ANAF, cu companiile care trebuie verificate. Asta înseamnă că dacă cineva din Guvern s-a supărat pe o companie, poate da ordin ca aceasta să fie controlată, fără a avea un temei real.

Anterior acestor puteri sporite, Comisia avea rolul de a emite prognoze privind evoluția economiei. Prognozele emise de Comisie stăteau la baza construcției bugetului de stat, doar că de multe ori cifrele erau nerealiste și umflate pentru a acoperi problemele din bugetul de stat. Comisia Națională de Strategie și Prognoză trebuie să revină la vechile atribuții, și totodată să fie independentă de factorul politic, pentru a fundamenta în mod realist aceste prognoze. Alături de colegii mei de la USR asta ne propunem să facem.
Inapoi