Politia trebuie reformata din temelii

Politia trebuie reformata din temelii

După șocul total provocat de cazul de la Caracal, astăzi a intrat în atenția publică un nou caz care arată indiferența totală a unui echipaj de poliție din Galați, care asistă fără nicio urmă de responsabilitate sau măcar de umanitate la trauma unei copile de 14 ani, în stare de șoc și plină de sânge, cerând ajutor în stradă.

Aceste cazuri sunt efectele directe ale politicii din ultimii ani prin care instituțiile implicate direct în asigurarea siguranței publice au fost vulnerabilizate constant prin imixtiunea politicului și prin promovarea incompetenței și corupției în interior.

Președintele USR Dan Barna susține că este nevoie urgentă de intervenție de la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care să pornească, concentrat, o restructurare a instituțiilor falimentare, de la Poliția din Caracal și Galați, până la structurile centrale ale MAI și parchetelor.

USR pregătește în programul de guvernare o reformă serioasă a MAI. Un ministru de interne USR va fi garantul pentru organizarea și desfășurarea de concursuri corecte în vederea ocupării posturilor vacante de conducere și a celor de execuție, îmbunătățirea pregătirii personalului prin creșterea nivelului de perfecționare și specializare, refacerea „Ghidului carierei”, adoptarea unor măsuri evaluatorii, după modelul oferit de MApN (de exemplu, clasificarea anuală), precum și analizarea atribuțiilor structurilor de informații și eliminarea pârghiilor care pot duce către factorul politic.

Pentru USR, orice activitate derulată de Ministerul Afacerilor Interne reprezintă un serviciu public în slujba cetățeanului și nu în detrimentul lui. De aceea, propunem ca activitatea MAI să fie supusă periodic unei evaluări independente.

Mai mult, vrem ca fiecare contribuabil român să vadă unde merg banii săi atunci când sunt cheltuiți pentru ordine publică. USR va lua măsuri pentru creșterea transparenței activității MAI prin toate mijloacele pe care legislația le permite.

#FaraPenali

Inapoi