Doar 10 elevi din 24 care au inceput scoala în 2004 -2005 au promovat bacul 12 ani mai tarziu.

Doar 10 elevi din 24 care au inceput scoala în 2004 -2005 au promovat bacul 12 ani mai tarziu.

2 elevi din 24 s-au înscris la școala profesională. Avem rezultate extrem de slabe la liceele tehnologice. 62% din ei au picat bacul in 2018. Peste 30% dintre elevi au avut medii la clasă cu peste 3 puncte față de evaluarea națională.

Știți de unde avem aceste cifre privind sistemul public de învățământ din România? Nu, nu de la Ministerul Educației, așa cum probabil ne-am aștepta, ci de la Coaliția pentru Dezvoltarea României, o inițiativă privată, alcătuită din cele mai reprezentative organizații ale mediului de afaceri din România, care are propuneri în numeroase sfere sociale.

În același timp, Ministerul Educației deține Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, cunoscut ca SIIIR. Conform informațiilor publice, firma contractantă ar fi adevăratul depozitar al acestui sistem informatic, iar Ministerul Educației ar fi obligat la plata oricărui serviciu furnizat: de la simpla logare în sistem a unui utilizator, până la orice solicitare vizând datele sau analizele elaborate.

Cu toate astea, Ministerul Educației nu are datele necesare din ograda proprie pentru a vedea exact unde sunt lipsurile acute din sistemul de învățământ și pentru a propune intervenții relevante. Ministerul Educației plătește bani publici pentru niște servicii despre care nu îmbunătățesc nicicum sistemul de învățământ din România.

Astăzi, am adresat Ministerului Educației, în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, mai multe întrebări legate de costurile administrării, implementării și furnizării diferitelor servicii, analize sau gestiune a informațiilor de către firma sau firmele contractante pentru Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România. Voi reveni cu informațiile primite.

Inapoi