Despre colegii cu care am lucrat excelent

Despre colegii cu care am lucrat excelent

Se împlinesc luna aceasta 3 ani de când USR este în Parlament. Și mi-am propus să scriu despre colegii cu care am lucrat excelent în acești ani.

Azi aș vrea să vă povestesc despre Adrian Wiener.
Suntem la o a doua sesiune parlamentară în care facem echipă, el ca lider al senatorilor USR și eu Secretar în Biroul Permanent al Senatului. Ne-am coordonat perfect și am ținut legatura permanent în tot ceea ce ține de această activitate.

Îl admir foarte mult pe Adi pentru diplomația și înțelepciunea sa, pentru felul în care își construieste discursul în plen: calm, cald, fără patimă dar un discurs construit pe idei puternice si bine, foarte bine documentate. Nu generează tensiuni și conflicte. De cate ori avem o situație de rezolvat, Adi este acolo și se asigură că a discutat cu toți colegii senatori si că le-a ascultat opinia.

Adi este senator de Arad, este foarte implicat în activitatea parlamentară și este membru în Comisia de sănătate și în Comisia pentru drepturile omului. Reușește să comunice cu oamenii direct sau prin intermediul Facebook explicând procedurile parlamentare foarte simplu, astfel încât cetătenii să înțeleagă ceea ce întâmplă în Senat și ce legi sunt importante și de ce.
Ultimul succes al lui Adi in cadrul Comisiei de sănătate- datorită lui tinerii doctori pot da în 8 decembrie rezidențiatul - amendamentul pe care l-a propus la Legea rezidențiatului a fost votat de ambele camere ale Parlamentului și a fost promulgat de președintele Iohannis.

Voi încheia citându-l pe Adi, un observator fin al oamenilor și al realității cotidiene, cu mențiunea că mă regăsesc cu totul în aceste cuvinte:
“Politica este despre încredere și respect; între noi și față de oameni. Dincolo de principii, această încredere este fluidul care întreține viața unei organizații cu oameni diferiți. Este ceea ce vă cerem și ceea ce oferim la rândul nostru.”
Detalii despre activitatea lui Adrian Wiener în cifre găsiți aici
https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=c37be6be-39ad-4ee1-a803-fdc4b457b28a

Poza este de azi, la Comitetul Politic al USR.

Inapoi