Cum scapă Dragnea?

Cum scapă Dragnea?

Dragnea scapă pentru că nu a săvârșit fapta pentru sine, o rudă sau un afin, ci pentru partid

După numai 12 zile de când Liviu Dragnea a fost condamnat pentru abuz în serviciu, PSD a modificat definiția infracțiunii din Codul Penal, astfel încât Dragnea să scape de condamnare. Aici suntem: un șef de partid este condamnat pentru că a furat, iar partidul lui - care are majoritate în Parlament - modifică legea ca șeful să scape. Este perfect legal și în regulă să furi, chiar și de la copii, dacă furi pentru partid. Practic Parlamentul României dă liber la furat.

Singura soluție care ne-a mai rămas este să trecem în Constituție, negru pe alb, că penalii nu au voie în funcții de conducere. Pentru că penalii atât știu și atât fac: dau legi ca să poată fura nestingheriți.

Alin. (1) - Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau care îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziii exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constată prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă.

#DemisiaDragnea #FaraPenali
Inapoi