Facem apel la unitatea forțelor democratice din societate

Facem apel la unitatea forțelor democratice din societate

În ultimele 18 luni democrația noastră a avut numai de suferit. Nu educația, nu sănătatea, nu infrastructura țării au fost prioritare ci modificarea codului penal pentru a amnistia politicieni corupți.

Faptul că după 30 de ani de la Revoluție niște politicieni folosesc puterea primită de la cetățeni pentru a-și rezolva problemele penale personale este un semnal clar că avem nevoie de o reformă profundă a clasei politice.

Nivelul de incompetență și nepotism al actualului guvern este de neconceput pentru o țară cu multe resurse de inteligență, creativitate și profesionalism. Am primit foarte multe mesaje în ultimele zile. Ce putem face? Cum îi putem opri? Cu ce putem ajuta? Cine ne salvează?

Până acum am utilizat toate instrumentele parlamentare și civice pe care le-am avut la dispoziție pentru a-i opri din sprintul lor către masacrarea legilor justiției, a Codului Penal și Codului de Procedură Penală. I-am încetinit, i-am făcut să renunțe la câteva articole. I-am pus în lumina reflectoarelor. Nu este o înfrângere dar este începutul sfârșitului pentru ei.

Atunci când am simțit că instrumentele parlamentare nu sunt suficiente v-am îndemnat să protestați. Am ieșit și noi în stradă când am văzut că este nevoie ca fiecare dintre noi să fie prezent în piețe.
Prezența voastră în stradă i-a timorat. Au făcut pași înapoi și le-a fost frică să folosească toate armele de legiferare rapidă care stau în mâinile lor.

Acest apel este un îndemn la unitate în fața unei coaliții care ne-a adus aici. Acest apel este însă și un îndemn la realism și speranță.

Vă chemăm alături de noi în demersurile pe care le vom face, suntem deschiși la dialog, propuneri și chemăm orice organizație democratică, asociație profesională, sindicat, ONG, instituție academică să se alăture acestui apel și să găsim împreună soluții și acțiuni comune pentru salvarea democrației. Ne angajăm și vă propunem să folosim împreună toate resursele și instrumentele parlamentare și civice pe care le avem la dispoziție pentru a-i împiedica să meargă până la capăt.
Inapoi