De vorbă cu Gânduri Pixelate

De vorbă cu Gânduri Pixelate

Un interviu drag mie - scris de Gânduri Pixelate

„Pe Silvia Dinică am cunoscut-o acum câteva luni. De-abia publicasem, pe blog, articolul https://ganduripixelate.com/2018/02/16/usr-ule-te-rog-fii-ziua-de-maine/, după care, citindu-l, m-a invitat la o discuție, pe subiect, la Cabinetul ei de Parlamentar.

Cu o energie debordantă și cu alura unei profesoare entuziasmate la prima lecție despre Constelația Planetelor, m-a întâmpinat cu “Hai să schimbăm viitorul copiilor noștri!”. Sunt optimistă de obicei, dar, trebuie să recunosc, că am privit-o cu o oarecare rezervă. Nu am avut impresia, atât cât a durat întâlnirea, că vorbesc cu un politician, ci, mai degrabă, cu o mamă îngrijorată de situația actuală a Învățământului care îmi prezenta, la foc continuu, statistici. Am zâmbit pentru că nu mă atrag, câtuși de puțin, statisticile. “Am terminat Matematică”, îmi mărturisește, timid, realizând că m-a pierdut undeva între rata abandonului școlar și locul României, în lume, la rezultatele testelor Pisa.

De atunci, ne-am mai întâlnit de câteva ori pentru a ne pune ideile în ordine, pentru a ne stabili exact pașii de urmat. Pe 1 Iunie, odată cu demararea Campaniei USR “Parlament în aer liber”, am dat startul consultării părinților, copiilor și dascălilor în Parcul Cișmigiu pentru trasarea Proiectului de Reformă în Educație.

Zilele trecute, ne-am petrecut cafeaua de dimineață împreună. Și am povestit. Deschis.

Gânduri Pixelate: Silvia, de ce ai ales să intri în politică? De ce USR?

Silvia Dinică: Mai întâi, a fost USB. Inițial, m-am oferit să ajut, voluntar, așa cum pot, USB-ul, pentru că am crezut în ei și în ceea ce își propuneau ei să realizeze. Ulterior, am fost invitată la o discuție mai amplă despre competențe, pregătire, experiență. Și am fost acceptată în rândurile acestui tânăr partid.  Am intrat în politică dintr-o dorință puternică de a schimba paradigma în care trăim. Inițial, m-am oferit să ajut așa cum pot USB-ul pentru că am crezut în ei și pentru că eu chiar cred că soluția este implicarea noastră, a tuturor.

G.P.: Cum vezi ultimele evenimente legate de modificările pe Legile Justiției, pe Codul Penal sau Codul de Procedură Penală?

Silvia Dinică: Cataclismice- dacă vor ajunge să intre în vigoare. Luptăm cu toate instrumentele democratice pe care le avem la dispoziție, dar avem de-a face cu un tăvălug legislativ pornit de majoritatea parlamentară. Un tăvălug legislativ cu potențial extrem de nociv asupra siguranței noastre dincolo de orice propagandă politicianistă.

G.P.: Crezi că luptați eficient? Se poate face mai mult?

Silvia Dinică: Întotdeauna se poate face și mai mult. Suntem oameni proaspeți în politică și poate că în actualul context acest lucru ar putea fi privit și ca un incovenient. Dar să nu uităm că, până la urmă, ne dorim oameni care nu au aceleași metehne sau slăbiciuni ca cei din actuala majoritate parlamentară. Acumulăm experianța luptei cu nedreptățile, cu abuzurile actualilor guvernanți. Ne călim și învățăm. Stăm în soare, pe ploaie, pe vânt, oriunde putem fi mai aproape de oameni, pentru a semna #fără penali, Inițiativa cetățenească sprijinită de USR. Este esențial să reușim strângerea semnăturilor pentru a da un semnal clar atât actualilor politicieni, cât și viitorilor politicieni că nu pot veni în politică purtând poveri penale care le va denatura orice demers legislativ. Să le dăm un semnal că nu vii în politică pentru a-ți rezolva problemele cu Justiția.

G.P.: Există riscul ca și voi, dacă veți ajunge la guvernare, să vă comportați de o manieră asemănătoare celor de acum sau celor din trecut?

 Silvia Dinică: Hm, toți politicienii pe care i-am văzut, de-a lungul timpului, la guvernare, au spus, înainte, că ei vor fi perfecți, va curge lapte și miere. Apoi am văzut, cu toții, ce s-a întâmplat, de fiecare dată. Toți colegii mei au avut profesii, cariere înainte de a face pasul în politică. Ne-am înscris în politică din saturație, pentru a schimba lucrurile. Toți ne spuneam, înainte, că “așa nu se mai poate” și am văzut că se poate și mai rău. Ce puteam face? Să ne înscriem în jocul democratic, să ne înscriem în partide cu care împărtășeam valori comune și să mergem la luptă. Eu cred că nu mai avem de ales. Nu mai putem comenta, veșnic, de pe margine. Trebuie să ne implicăm cu totul. Altfel nu se va schimba vreodată ceva.

Ce am face noi la guvernare? Ne-am implica cu tot sufletul și priceperea noastră să putem evolua.

Ne implicăm deja în reformarea învățământului românesc. Mergem pe stradă, în parcuri și culegem propuneri venite din partea părinților și, mai ales, din partea copiilor. Este pentru prima oară când un program de guvernare este creionat pornind de la propunerile directe ale oamenilor.

Cum am putea să îi dezamăgim pe oamenii care ne acordă încrederea de a împărtăși opiniile sau propunerile lor? Cum ne-am mai putea uita apoi în ochii lor?

G.P.: De ce ai acceptat să te implici în acest Proiect pentru educație?

 Silvia Dinică: Mi-a plăcut foarte mult ideea și am rezonat cu ea. Îmi doresc foarte mult să reușim să implementăm o schimbare de substanță în Învățământ. Sunt conștientă că există foarte multă rezistență politică din zona celor aflați la guvernare.

 G.P.: De ce spui asta?

 Silvia Dinică: Pentru că există un interes evident ca populația să rămână la un nivel scăzut de procesare a informației. Eu îmi doresc tineri absolvenți adaptați societății, timpurilor, cu spirit critic creativ și constructiv. Vedem foarte bine ce înseamnă să fim conduși de un grup de oameni submediocri profesional și cât de mult ne costă faptul că nu au inițiative transparente de revigorare a Economiei Naționale.

De aceea mă interesează, cu adevărat, propunerile copiilor, părinților și dascălilor. Ei împreună cu o componentă politică deschisă, onest, către nevoile și neajunsurile lor pot aduce schimbarea de care noi, toți, ca societate avem nevoie. Da, acesta este Proiectul meu prioritar. Nu mai avem timp de pierdut pentru că schimbarea trebuia să înceapă, cel puțin, de ieri.

 

Am terminat discuția propriu-zisă, care a decurs sub forma unui interviu mai puțin formal, întrebările , răspunsurile, și observ în ochii ei o licărire pe care nu reușesc să o deslușesc. Și îmi spune, cu siguranța unui dascăl care tocmai te-a strigat la catalog și tu știi că aveai deja 5 note și …, și …, “de ce?”, “why me?”: “Ileana,…. vom reuși! Oricât de greu de crezut pare acum, nu se poate ca oamenii onești să nu câștige acest război cu impostura!”.

Profesoara din ea și-a propus să ne învețe un pic speranța„

 

Inapoi