Cât ne costă ascunderea gunoiului sub preș?

Cât ne costă ascunderea gunoiului sub preș?

România riscă o amendă de 1,74 milioane de euro plus penalități de până la 124.000 de euro pe zi. Cât înseamnă asta? Gândiți-va că, doar din amendă și penalități, putem construi 5 școli si la fiecare trei zile mai putem ridica încă una noua.

Ieri, țara noastră a fost condamnată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu a îndeplinit directiva europeană privind depozitele de deşeuri. 68 de gropi de gunoi neconforme trebuiau închise și reabilitate de autorități până în iulie 2009. Rezultatul? Cu toate că România a luat măsuri în scopul închiderii depozitelor de deșeuri, toate cele 68 de gropi sunt în continuare deschise.

Pe de altă parte și închiderea sau retehnologizarea lor implică niște costuri foarte mari pe care, poate, coaliția de guvernare nu este dispusă sa le plătescă. Indiferent de motivul din spate, incompetența și nepăsarea se văd cu ochiul liber. Gropile de gunoi ilegale și neconforme sunt un real pericol pentru mediu și pentru oameni.
Este ceva mai presus decât viețile noaste?

Photo: News.ro

Inapoi