Legea 196/2018 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari este inaplicabilă

Legea 196/2018 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari este inaplicabilă

Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari – Habitat a afirmat că Legea 196/2018 are multe aspecte ce sunt de-a dreptul inaplicabile. “Legea în ansamblu ar trebui abrogată și cerem sprijin pentru adoptarea unor reglementari în care să fie un echilibru între interesul individual și binele comun”, susține Mihai Mereuță.

Alături de colegii mei Matei Tugui, consilier general USR la Primăria București, Elena Iancu, consilier la Primăria Sector 4 și colegul meu avocat Mihai Badea ne-am întâlnit vineri cu peste 50 de reprezentanți ai Ligii Asociațiilor de Proprietari HABITAT. Reprezentanții Ligii au scos în evidență problemele pe care Legea 196/2018 nu le rezolvă, dar și acele aspecte care, în opinia lor, nu fac decât să blocheze activitatea unei asociații de proprietari.

Concluzia întâlnirii a fost că legea în ansamblu ar trebui abrogată și, în același timp, este mare nevoie de organizarea de consultări cu asociațiile, pentru crearea unor reglementări care să fie un echilibru între interesul individual și binele comun și adaptate realității de zi cu zi.

Inapoi